Să n-ai un program stabil de somn. Azi ai de la 4 PM și poți să dormitezi cât vrea plămânul tău, mâine tre’ să-ți urnești oasele de la 6 dimineața. Nici măcar jivinele din curtea căminului nu-s treze la ora aia.
Să verși o lacrimă de fiecare dată când îți faci cumpărăturile. Iar ai cheltuit douăj de lei pe rahaturi. Tu tot vânezi ieftinăciuni și-ți spui că de data asta ai să fii mai chibzuit, da’ nu-ți iese. O ieftinăciune d-asta, o ieftinăciune d-ailaltă, se tot adună-n coș și uite așa te trezești cu douăj, treij sau chiar patruj de lei pe bon. Mâncarea nu te ține mai mult de o zi juma’, pentru că mă-ta te-a obișnuit cu burta plină, nu concepi să nu iei măcar două mese pe zi. La asta se mai adaugă și covrigii pe care-i îngurgitezi pe la facultate. Unde mai pui că din când în când tre’ să dai bani pe săpun, deodorant, șampon, pastă de dinți, detergent și bureți de vase. Iar o dată la săptămână tre’ să-ți mai speli și hainele. Că na, nu poți ieși oricum în societate, doar nu ești boschetar.
Să mănânci chestii improvizate. Paste cu crenvurști. Mămăligă cu cremă de brânză sau cașcaval afumat(în zilele de glorie, cân’ portofelul încă ți-e plin). Mămăliga are mereu cocoloașe. Legume mexicane cu cel mai ieftin pește file pe care ai reușit să-l găsești la Mega Image. Piure, mult piure. Ai băga și-un cartof prăjit din când în când, da’ ți-aduci aminte că ți-ai propus s-o arzi sănătos și renunți la idee. Senvișuri făcute-n scărbă: rupi o buca’ de pâine albă de-un leu, arunci vreo două felii de mușchiuleț super ieftin la pungă de plastic, mai ungi miezu’ cu puțină cremă de brânză, et voila, realizezi că stilul de viață sănătos s-a dus pe apa sâmbetei. Câteodată mai bagi o omletă. Sau un ou fiert. Nu des, că nu ține de foame prea mult. Și oricum ai probleme cu ficatu’.
Să procrastinezi. Să ai viață de legumă. Să fii ineficient, să nu te poți concentra pe o treabă mai mult de zece minute. Juma’ din viață ți-o trăiești pe facebook sau pe forumuri de gheimări. La un serial ai putea beli ochii zile-n șir, oricât de prost ar fi(The Wanking Dead, de pildă). La o carte scrisă-n registru buruenos și-n care-s descrise cu lux de amănunte partide de amor, te-ai putea concentra cu orele, nu-i bai. Doar cu lucrurile utile, de care depinde viața ta, ai o problemă. Să conștientizezi toate astea și totuși să nu iei nicio măsură. Să dialoghezi cu tine însuți: ” – Bă, mișcă-ți hoitul, mai scrie ceva pentru licență! - Gata bo$$, acu’ mă apuc! Da’ stai! Ia uite, a apărut un serial nou. E cu zombilăi vindecați și reintegrați în societate. De mare angajament, tre’ să mă uit, dă-o-n plămân de licență.”
Să-ți pui mâinile în cap după fiecare ieșire în oraș. Să te trezești de fiecare dată în localuri centrale, în care o bere te costă minimum șapte lei. Și nici nu prea-ți vine să bei o singură bere, doar ești bărbat, ce plămânul tău!
Să nu-ți placă-n club, da’ uneori să fii târât de alții. Să fii antisocial și să stai laolaltă cu zeci, sute de oameni. Să-i vezi cum se agită ca moluștele și să te întrebi cum reușesc, unde le este simțul ridicolului. Să fii nevoit să bei ca să te simți mai puțin ciudat, apoi să constați că n-ai bani de taxi și tre’ să aștepți pân’ la cinci dimineața, când dau ăia drumu’ la metrou.
Să stai o iarnă întreagă fără strop de răceală în trupul tău plăpând, da’ să răcești de două ori în zece zile, de cum au început să înmugurească primii copaci. Prima oară ți se întâmplă pentru că vremea-i capricioasă și tu ai trecut prea repede la straie de primăvară. Bagi pastile, bagi ceaiuri cu lămâie, faci gargară cu apă sărată, lipsești două zile de la facultate, pân’ la urmă-ți trece. Apoi treci din nou la straie de primăvară, ce plămânul tău. Vremea-i la fel de capricioasă, da’ pe tine te doare la bască, îți spui că acum ești călit, n-ai cum să răcești și a doua oară. Și apoi se întâmplă. Apar primele simptome, bagi repede ceaiuri, fervex, îți pulverizezi chestii în nas. Prea târziu, te lovește din plin. Acu’ parcă-i mai a dracu’ decât data trecută, îți zici. De fiecare dată când îți sufli nasul, simți cum ți se afundă ochii în cap. Te studiezi în oglindă, parcă ești mai palid și mai supt la față ca-n alte dăți. Te lovește tristețea și realizezi că o să ai o bătrânețe nasoală.
Studentu’ duce viață de maidanez, da-i prea ostenit și bătut de soartă ca să mai rupă vreo lesă.
Tagged: maidanez, procrastinare, seriale, student
